 |
| Szentes B. Lajos fotója |
Május 3-án az alábbi levél érkezett marosvásárhelyi barátomtól:
Draga Gabi batyam,
ti-am tradus cateva poeme din ultimul tau volum selectiv. Am inceput sa le traduc de indata ce mi-ai dat cartea, dar nu m-am tinut de treaba, ca mult altele mi-au devenit mereu mai urgente, asa ca abia acum ti le pot trimite intr-o forma finala. Sa fie un dar de primavara.
Le poti pune pe blog. Eu le voi da probabil la Discobolul, ori Familia.
Te imbratisez cu drag,
--
Francisko
(Magyarán:
Drága Gabi bátyám,
lefordítottam néhány versedet legutolsó kötetedből, válogatásodból. Már akkor nekifogtam, amikor ideadtad a könyvet, de nem voltam elég kitartó, sokminden egyéb fontosabb lett nagyhirtelen, úgy hogy csak most állok készen elküldeni véglegesített formában, tavaszi ajándék gyanánt.
Felrakhatod a blogodra. Úgy tűnik, hogy a Discobolulnak vagy a Familiának kínálom föl.
Szeretettel ölellek,
Francisko)
Ami ennél a levélnél is értékesebb, a csatolmány - vagyis a fordítások - alább következnek. És mivel Francisko barátom már fordított egy jókora csokrot verseimből (lásd e blog 2008. szeptember 12-i bejegyzését), illetve találtam még néhány versemről román nyelvű változatot, sőt egy olyat is, amit egyenesen román nyelven írtam, az örömtől felbuzdulva, mindjárt össze is állítottam egy kis kötetet Fereastra la apus (Nyugati ablak) címmel, amelyet külön oldalon, illusztrálva közzé is teszek.
(A folytatáshoz kattints ez alatt a További bejegyzések-hez)
ne petrecem
(múlunk)
cu fiecare clipă amânată
cu fiecare gest nefăcut
cu fiecare gând sfârtecat
ne îndepărtăm tot mai mult de noi înşine
şi vom fi pustii
precum trecutul
dacă nu ne întâmplăm
dacă doar ne petrecem
1993
ritm domolit
(lassított iramodás)
ştiind totul şi nesperând nimic,
îmi provoc destinul, deşi mai bine-aş stârni un câine-n lanţ
lângă gardul unei grădini străine, în plină zi, până ar rupe lanţul,
faţă-n faţă cu sălbăticiunea, aşteptând clipa hotărâtoare,
să fim doar amândoi, până la-ncleştare, –
cea mai mică tresărire, tupilare, ezitare în gesturi
e un îndemn la victorie, la alungarea moleşelii,
acesta-i sfârşitul inevitabil, deja mi-aud gâfâitul,
şuierul plămânilor, dar ce să fac,
nu-i nici un câine în grădină, copoii
urii se strecoară camuflaţi, slobozi, oare din ce direcţie
mă vor ataca neauzit, cu ritm domolit,
cu şirul dinţilor perfect îmbucaţi, rânjiţi, care nu clănţănesc
niciodată, se închid implacabil ca uşa metroului
1993
fereastră la apus
(nyugati ablak)
1
Fereastra mea dinspre apus
o deschid în zori devreme
dar soarele nu-l pot zări
aici pătrund numai reflexe
Dar cum globul se roteşte
apare-n final şi soarele
istovit înţelept precum cel
ce-a-nţeles că-i scad şansele
Piere-n hău văpaia de-adio
după zilnica moarte prin foc
nimic nu promite nicicând
însă revine zilnic la loc
2
cum îşi întoarce soarele încă o dată privirea înapoi
înainte de scăpătatul final
şi vede cu chip sângeriu
câte lucruri a neglijat câtă vreme a fost stăpânul cerului
trimite un ultim mesaj disperat spre lume
răbufnirea călduţă a chindiei
surâsul mântuitor iertător blând
seninătatea descoperirii sinelui
care nu mai pârjoleşte nu mai chinuie
nu sufocă doar palpită căci
e jucăuş şi părelnic a fost nu-i
egoist şi-nşelător
te mângâi
precum cel ce cu fiecare gest doritor
se ia pe sine înapoi
vodcă pe masă
(vodka az asztalon)
(petőfi bea duşcă după duşcă-i
alunecă pe gât şi oftează
a peşte miroase candela din faţă-i
se strâmbă dar încă nu cedează
din spaţiul strâmt sufletul deprins
cu vinul zboară-ncet spre casă
convins că iulia1 încă-l aşteaptă-n
nopţile toate să-l dezmiardă
dar gheaţa lacului se rupe
în elisun2 linişte nu-i
astăzi petőfi bea vodcă
duşcă cu duşcă sporind chinu-i)
*
fost-a vreodată o revoluţie
scris-am eu poeme
mi-a lovit spada-ncinsă şoldul
am existat cu-adevărat
dincolo de-acest peisaj care-mi limitează
de-o vecie parcă spiritul
sufletul mi-l tulbură acest lac
acest brădet sălbatic această maternă voluntară
captivizantă libertate
vis au fost toate câte mi se năzare uneori
sau numai şi numai dorinţa
*
de mă gândesc, mi-au cam plăcut fetele
cum m-aş foi-ntre ele ne-ncetat
cu versul prinzi mai uşor mireasa
amorul de cântec e îmbujorat
când schimb gândul pe graiul viu
mă frământ cu teamă oare
răspunsul dat de fată fi-va
iubire ori milă-njositoare
va râde-n hohot pe la spate
ori jinduieşte la fală
fetelor eu mereu le-am scris poeme
le-or citi ele vreodată
*
asta pentru iulia duşca asta
şi poate şi următoarea
ea singură mi-a dezlegat
gura limba şi rostirea
m-a admirat şi m-a iubit
şi recunosc c-am iubit-o şi eu
iubeam în ea frageda femeie
ce m-accepta în felul meu
iubeam la ea euforia
şi faptul că-mi inspira poeme
ea a stârnit în mine poate
cele mai tainice foneme
curgeau poeme precum acasă
vinul când tata mă cinstea
dar a venit apoi şi clipa
s-o părăsesc pentru-a lupta
poate-i bine-aşa amintirea-i
frumoasă chipul nepătat
de rămâneam lipit de fusta-i
acum n-aş fi-atât de beat
aş fi omul crunt bombănitor
pe care ea întruna-l ceartă
m-aş piti şi-n gaură de şarpe
numai să tacă odată
*
despărţirea
a fost nefirească plângeam
şi-am înţeles că-şi plânge de milă
a devenit geloasă pe soldatul
care i-a răpit bărbatul
eu şi-n iubire am îndrăgit întotdeauna
libertatea
de-aceea sunt acuma în robie
*
am vrut să mor pe câmpul de luptă
n-am reuşit
dar nici nu-mi pare rău
cu rana de lance lumea mi-a transmis un mesaj
mi s-a sfârşit tinereţea frivolă
dacă aş scrie acum aş face-o pentru mine
publicul din preajmă a dispărut
aştept apropiata înserare
înghiţitură după înghiţitură aştept melodia
dar numai tentative şovăitoare
îmi joacă pe buze
altfel sunt bine tratat
trăiesc cu vodcă şi somon
*
anna3 doarme
fiinţa ei scumpă
umple patul camera
îmbrăţişarea ei mă ţine strâns
cum ţine pământul rădăcina
ca să-mi supravieţuiesc mie însumi
ea-mi dă hrană băutură tace alături
ea mi-e binecuvântare şi pedeapsă
aurul strălucitor al robiei
însuşi malul acestui lac4 e o imensă cătuşă
nici n-am băgat de seamă când mi s-a-nchis pe-ncheietură
anna mi-a fost dată pe deasupra
căldură mi-am dorit căldură mi s-a dat
*
deşi ce straniu e
ehei ce straniu-i
că eu robul din barguzin5 sunt
stăpânul cuiva
că omul care mâzgăleşte săptămânal un raport
despre cum se simte
şi cât de mult îşi respectă straja
ţara tătucul ţarul
că poate da şi el una-două porunci
culcă-te desfă-ţi picioarele
de femeie mi-e poftă nu de portocale
fii bună şi ţine-ţi gura
oricum nu pricep ceea ce spui
şi chiar dac-aş înţelege la ce bun
întunericul mi-e unicul prieten
şi sticla gâlgâitoare din faţă
*
îmi place când urlă
viscolul afară
cât timp îl ascult
mă umplu de copilăreasca bucurie
că lumea o cuprindem iară
pentru că eu sunt ruda viscolului
zbor cu el urlu în căldura încăperii
el e forţa care mă eliberează
uneori mă şi sperie
pentru că mă ademeneşte pe drumuri lungi
şi-n final rămâne aceeaşi întrebare
să-ngheţ aici ori cu cincizeci de paşi mai încolo
*
tac
câtă vreme am ce bea
n-am nici forţa de-a-ntreba
sunt un mecanism îmi trăiesc viaţa
am un pat şi-n el o femeie
care-mi dă hrană şi mă leagănă
de m-apucă nebunia
care nu-mi înţelege destinul
dar şi-l asumă dacă-i necesar
poate-i un dar de la ţar
cine ştie cine sunt
dar cine sunt eu de fapt
toane viscole
*
pilvax6 imn naţional drapel
junii din martie7 proteste
tancsics8 proclamaţie9 muzeu10
revoluţie trăiri violente
amintiri ce rost au unele-n
vis se redeşteaptă
eu trăiesc de parc-aş fi murit
poate nici iulia nu m-aşteaptă
*
(de ce-ai pozat toată viaţa
alexandre o alexandre
de ce ai fost laş să-ţi verşi
sângele pe baricade
de ce n-ai spus atunci
că viaţa ta-i mai
scumpă decât un gest eroic
cântecele renegate
îţi falsifică destinul
ai devenit om chinuit beţivul
ce-şi murmură-n barbă
şi-n timp ce calcă spre moarte
se-mpleticeşte şi se clatină)
*
de-aş mai putea scrie un poem
unul singur pe plac
aş putea muri pe loc apoi
doborât ca un copac
însă-acel poem de-ar fi să-l scriu
cui i s-ar adresa oare
nu-i cine să-mi priceapă limba
pe-aceste plaiuri bizare
poet secat condamnat la viaţă
cine-l ştie a fost nu-i
împleticit pe poteci cu stele
atinge capătul drumului
fi-va fum ori pumn de ţărână
strigăt prelung de disperare
hrană pentru muşte şi viermi
blestem şi binecuvântare
1993
______
1 Szendrey Júlia, soţia poetului (născută în 1828). S-au căsătorit la data de 8 septembrie 1847, petrecându-şi luna de miere la castelul contelui Teleki Sándor, la Coltău. Au avut împreună un fiu, Zoltán (n. 1848). I-a inspirat poetului cele mai frumoase poezii de dragoste. După dispariţia lui Petőfi la Albeşti, l-a căutat fără rezultat vreme îndelungată, iar în 1850 s-a căsătorit cu istoricul Horvát Árpád. A murit în 1868.
2 Elisun, sat siberian locuit de mongoli, la circa 40 km de Barguzin, în vecinătatea lacului Baikal, unde se presupune că ar fi fost deportat poetul şi unde i-au fost căutate osemintele.
3 Conform istoriei orale, deportatul Alexander Petrovics (numele de familie al poetului) ar fi fost găzduit de Anna Kuzneţova. Legenda spune că s-ar fi căsătorit şi ar fi avut un fiu împreună.
4 Lacul Baikal.
5 V. nota 2.
6 Cafeneau Pilvax (după numele lui Pillwax Károly), loc de întâlnire favorit al scriitorilor şi persoanelor publice din Budapesta. Aici a luat naştere în 1846, din iniţiativa poetului, Societatea celor Zece (alături de el, ceilalţi membrii erau Jókai Mór, Tompa Mihály, Degré Alajos, Obernyik Károly, Pálffy Albert, Bérczy Károly, Pákh Albert, Lisznyai Kálmán şi Kerényi Frigyes). De aici au pornit tinerii revoluţionari să publice proclamaţia, aici şi-a citit Petőfi poezia Cânt naţional.
7 „Junii din martie”, sub acest nume fiind cunoscuţi tinerii radicalişti din gruparea poetului, care au iniţiat revoluţia, cărora li s-au alăturat şi alţii, ulterior fiind îndepărtaţi de aristocraţia liberală, politicieni cu experienţă.
8 Tancsics Mihály (Mihajlo Stančić, 1799-1884), scriitor, publicist, unul dintre primii politicieni socialişti din Ungaria. În 1847 a fost condamnat pentru delicte de presă şi întemniţat în închisoarea din Buda, de unde tinerii revoluţionari l-au eliberat. A jucat un rol politic important în timpul revoluţiei.
9 Proclamaţia a fost concepută în 12 puncte de Irinyi József. În dimineaţa zilei de 15 martie, un grup de tineri în frunte cu Petőfi Sándor, Jókai Mór şi Vasvári Pál se deplasează la tipografia deţinută de Landerer Lajos şi Heckenast Gusztáv şi-i constrâng să tipărească fără cenzură proclamaţia şi poezia lui Petőfi, Cânt naţional.
10 După tipărirea proclamaţiei, junii din martie au convocat o adunare populară în faţa muzeului, la care au participat peste zece mii de oameni.
rime gri
(sub iederă)
biserica s-a năruit sub iederă
turnul se clatină ăsta-i sfârşitul
întâi a dispărut pe nesimţite credinţa
părăsind cu cruzime totul
(dimineaţa ne trezim împreună)
dimineaţa ne trezim împreună
ceaţa şi eu
ceaţa se risipeşte-apoi
se ridică la cer
precum un nescris
poem
(toate s-or uda odată)
toate s-or uda odată
când se pune-a ploaie
cu şopotit de picuri
timpul curge şiroaie
(doar o mască-i noaptea)
doar o mască-i noaptea pentru lume
să nu cunoască omul ce se petrece-anume
că totu-i în ordine lasă-l să creadă
că viaţa-i frumoasă dar cam riscantă
Traduceri de Kocsis Francisko
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése